ANALELE
UNIVERSITĂŢII
„ŞTEFAN
CEL MARE” SUCEAVA
SERIA
FILOLOGIE
A. LIngvisticĂ
TOMUL X, NR. 2
2004
Editura
Universităţii din Suceava
2004
REDACTOR ŞEF
Ioan OPREA
REDACTOR ŞEF ADJUNCT
Vasile dospinescu
COLECTIVUL DE REDACŢIE
Sanda-Maria
ARDELEANU
Acad.
Silviu Berejan
(Chişinău – Republica Moldova)
Ion-Horia
BÎRLEANU
Acad.
Anatolie CIOBANU (Chişinău – Republica Moldova)
Evelina
GRAUR
Gina
MĂCIUCĂ
Rodica
NAGY
Anneliese
PORUCIUC
Acad.
Marius SALA (Bucureşti)
Renate
Seebauer (Viena – Austria)
Vasile
Ţâra (Timişoara)
Hans Wellman
(Augsburg – Germania)
Secretar DE
REDACŢIE
Ion-Horia BÎRLEANU
RESPONSABIL de volum
Rodica Nagy
ISSN: 1584-2878
Responsabilitatea
pentru conţinutul materialelor publicate
revine
în exclusivitate autorilor.
Tehnoredactare pe calculator:
Iuliana CÎRSTIUC
Bun de tipar: 10.XI.2004
Apărut: 2004
Tiparul a fost executat la
Tipografia Universităţii „Ştefan cel Mare”
SUCEAVA
SUMAR
I. LINGVISTICĂ
GENERALĂ ŞI APLICATĂ
Vasile DOSPINESCU, Séquences conversationnelles explicatives
Rodica NAGY, Observaţii despre substitutele de
propoziţie/frază/text
Ioan OPREA, Filozofia şi poezia – o relaţie prin cuvînt
şi dincolo de cuvînt
Valentina Dascălu, The Referential Function of the Language: a
Psychological Perspective
Monica Timofte, Apoziţia – funcţie sintactică
intermediară (I)
Gina MĂCIUCĂ, Rolul elementului nominal şi al
articolului în cadrul LVF. Sintaxa LVF
Angela GRĂDINARU, Particularităţile funcţionale
ale paronimiei în limba franceză
Cristina STURZU, Medical Translation – An Act of Communication
Anamaria Szedlak, Lexikoneinträge Tiere: Wortbildung und Syntax
II. LIMBĂ LITERARĂ
ŞI STILISTICĂ
Vasile ILINCAN, Mihai Eminescu şi teatrul
Daniela Linguraru, Irish Brogue: Language in O’Neillian Style
III. NOTE ŞI SINTEZE
Sabina FÎNARU, Horatius, oda Către Mercur în versiune
eminesciană
Corina IFTIMIA, Dor et Désir
Vasile Botnarciuc, Rolul unităţilor discursului în comunicarea
educaţională şi educaţia interculturală în context
didactic
IV. RECENZII
Corneliu Dimitriu, Compendiu de gramatică românească
modernă clasică, Casa Editorială Demiurg, Iaşi,
2004, 742 p. (Rodica NAGY)
Ştefan Munteanu, Scrieri alese, Editura Clusium,
Cluj-Napoca, 2003, 270 p. (Ioan OPREA)
Petru Butuc, Predicatul angrenat
în limba română, Editura Iulian, Chişinău, 2004, 208 p.
(Rodica NAGY)
Rodica Nagy, Sintaxa limbii române actuale. II,
Editura Universităţii Suceava, 2004, 296 p. (Ioana ROSTOŞ)
Gina Măciucă, The English Progressive at Home and Away.
Contrastive Analysis: German, Spanish, Romanian, Editura
Universităţii Suceava, 2004, 232 p. (Ioana ROSTOŞ)
Vasile Ilincan, Stilul publicistic eminescian, Editura
Universităţii Suceava, 2004, 336 p. (Ioana ROSTOŞ)
Alexandru
Dîrul, Schiţe de gramatică
funcţional-semantică a limbii române, Chişinău, 2002,
268 p. (Rodica NAGY)
Elena Toma, Limbajul ştiinţific românesc la
începutul epocii moderne (secolele XVIII - XIX), Editura
Universităţii din Bucureşti, 2003, 306 p. (Ioan OPREA)
Ileana Oancea, Luminiţa
Panait, Schiţă de istorie a
romanităţii, Editura Excelsior Art,
Timişoara, 2002, 244 p. (Ciprian POPA)
Gheorghe Moldoveanu, Ortografia limbii române. Privire istorică, Editura Universităţii Suceava, 2000, 168 p. (Monica BILAUCA)
V. CRONICĂ
Vasile
ILINCAN, Activitatea catedrelor
Facultăţii de Litere în anul 2004
Séquences conversationnelles explicatives
Vasile Dospinescu,
Universitatea „Ştefan
cel Mare”, Suceava
Observaţii despre substitutele de
propoziţie/frază/text
Rodica NAGY,
Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: L’article a comme point de départ la
théorisation, dans la littérature roumaine de spécialité du concepte de
substitut au niveau syntaxique, en tant qu’unité hiérarchique distincte,
équivalente du point de vue sémantique et fonctionnel à une phrase ou à un
texte et il propose une classification des réalisations en fonction de la
relation d’antitaxe où il s’intégre. C’est surce critère que s’identifie la
multitude de substituts contextuels, avec une référence actuelle, et de
substututs situationnels avec une référence virtuelle, classes à l’intérieur
desquelles, d’autres délimitations sont possibles.
Filozofia
şi poezia – o relaţie prin cuvînt şi dincolo de cuvînt
Ioan Oprea,
Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: Le problème de la relation de la poésie et de la philosophie a fait le
sujet de nombreux débats, interprétations et solutions, en étant abordé surtout
par des intellectuels ayant une formation philosophique (d’habitude
d’orientation idéaliste). Dans cet article ce problème est vu sous plusieurs
aspects: celui du contenu, de l’expression, du statut cognitif et communicatif,
de l’intentionnalité de la forme culturelle représentée, etc. Notre analyse est
dominée par l’effort de déterminer le plus d’aspects possibles qui rapprochent
ces deux réalités culturelles et, en même temps, ceux qui les particularisent.
The Referential Function of the Language: a Psychological
Perspective
Valentina Dascălu,
Universitatea ,,Ştefan cel Mare”,
Suceava
Rezumat: Locutorul poate să sugereze propria
atitudine faţă de conţinutul informaţional al
enunţurilor pe care le formulează prin simpla schimbare a topicii
acestora. În acest fel, el le atribuie elementelor structurale dislocate
statutul de elemente marcate sintactic şi, implicit, semantic. Acest
statut de ‘elemente privilegiate’ necesită diferite grade de concentrare
şi anumite tipuri de procese mentale de interpretare din partea
recipientului mesajului, care trebuie să surprindă nu numai sensul
strict literal al mesajului, ci şi atitudinea, chiar trăirile
emoţionale ale locutorului în momentul enunţării. Lucrarea de
faţă analizează câteva exemple selectate din opere literare de
limbă engleză în care fenomenul psiho-lingvistic prezentat mai sus
este vizibil.
Apoziţia – funcţie sintactică intermediară
(I)
Monica Timofte,
Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava
Abstract:
The present paper focuses on apposition from
a functional perspective. We have shown by means of semantic and form -
related arguments, that the only way of distribution, according to the
criterion of importance, of syntactic functions in language theory: main syntactic functions- secondary syntactic functions gives way
to a contradiction: the function of apposition cannot be placed
un-contradictorily in any of these categories. This means that the adequacy of
linguistic theory in relation to language requires taking into account an
intermediary importance stage, so that the opposition series might include
three terms: main - intermediate -
secondary.
ROLUL ELEMENTULUI
NOMINAL ŞI AL ARTICOLULUI IN CADRUL LVF. SINTAXA LVF
Gina Măciucă,
Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava
Abstract: Since most verb combinations include
verbal constituents which have features resembling those of function verbs, it
is self-evident that the nominal component must take upon itself the difficult
task of setting off function verb phrases from the bulk of verb constructions.
The present paper investigates, in a first phase, the semantically
discriminatory traits of the article when performing as a constituent of
function verb phrases, the status of other determiners, as well as possible
confusions in assigning stylistic values.Turning to, hopefully, good account
the subcategorization ways proposed by Dimitrescu and Heringer, the author of
the paper at hand provides, in a second phase, a threefold perspective (Romanian,
English, German) on the syntax of function verb phrases, with a final
discussion of two challenging cases: the ambivalence of the verb a închiria and the two-timing pronoun o.
Particularităţi
funcţionale ale paronimiei în limba franceză
Angela GRĂDINARU,
Universitatea de Stat din Moldova
Résumé: L’attraction
paronymique ne peut pas être admise que dans les limites de la quasihomonymie
de deux termes qui se touchent, l’un en sa qualité d’élément inducteur (ou
provocateur d’étymologie populaire) et l’autre en qualité d’élément induit
(c’est-à-dire attire, influence ou soumis à l’étymologie populaire). La
conséquence de l’attraction paronymique est la confusion ou l’identification
formelle de deux paronymes (la différence d’ordre formel entre deux ou plusieurs
paronymes se réduit d’habitude à un ou deux phonèmes) dont l’un est
obligatoirement plus connu et le second est très peu (ou pas du tout) familier
aux locuteurs plus ou moins instruits. L’apparition de ce phénomène est
déterminé par des facteurs internes (des facteurs linguistiques, phonétiques,
morphologiques, syntactiques) et par des facteurs externes (psychologiques,
historiques, sociaux, etc.). Dans le cas quand la confusion des paronymes est
faite intentionnellement, ce phénomène porte le nom de paronomase (figure de
rhétorique qui consiste à rapprocher des mots qui présentent soit une
similarité phonique soit une parenté étymologique ou formelle).
Medical translation – an act of communication
Cristina Sturzu,
Universitatea
„Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: A la
différence de la plupart des domaines de la traduction, la médicine a eu une
longue histoire de l’écriture. Elle pourrait être la forme de la traduction
scientifique la plus universelle et ancienne à cause de l’omniprésence de
l’anatomie et de la physiologie humaine, l’histoire longue et bien documentée
de la médicine et son caractère uniforme, au moins jusqu’à présent. La
traduction médicale d’aujourd’hui est définie comme un domaine séparé d’étude,
pour des raisons historiques ainsi que parce qu’elle représente une partie
importante du marché.
Lexikoneinträge
Tiere: Wortbildung und Syntax
Anamaria Szedlak,
Universitatea din Augsburg, Germania
Abstract: The article treats
the changes in dictionary entries beginning with the 18th century.
These changes are exemplified on the basis of the entry “cat” in three
encyclopedic dictionaries: Zedler’s “Großes
vollständiges Universal-Lexicon aller Wissenschaften und Künste”, Meyer’s “Konverations-Lexikon” and in “Brockhaus”.
The
attention in this is focused on the changes in the language means
(word-formation, syntax, choice of words) used by the different authors in
different ages to explain a concept, on the way in which information is
selected for the explanation of that same concept and the changes of an
approach assigning human traits to the world around to a more objective
attitude in presenting a certain concept.
Mihai Eminescu şi teatrul
Vasile ILINCAN,
Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: En
tant que journaliste à «Curieul de Iaşi» et à «Timpul», Eminescu a publié
de la critique théâtrale courante, étant animé par le désir d’enrichir notre
littérature dramatique et de la placer sur une base solide. La plupart de ses
chroniques dramatiques prouvent que le théâtre a été l’une des premières
tentations intimes de l’esprit eminescien. Le poète a impressionné ses lecteurs
par son style, plus d’une fois choquant pour leur niveau de réception, mais il
a su les aider, en même temps, à comprendre l’art dramatique, par l’intermédiaire
de ses conseils compétents.
Irish Brogue: Language in O’Neillian Style
Daniela
Linguraru,
Universitatea
„Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: L’étude envisage les
traits phonologiques, morphologiques, syntaxiques et sémantiques qui
définissent le dialecte irlandais employé par Eugene O’Neill en tant que moyen
privilégié de caractérisation. La
dialectique parlure/non-parlure est analysée á travers les traits stylistiques
les plus significatifs.
Horatius,
oda către Mercur în versiune
eminesciană
Sabina
FÎNARU,
Universitatea
„Ştefan cel Mare”, Suceava
Résumé: L’œuvre commente la traduction de l’Ode XI
et Mercure de Horace, par Mihai Eminescu et compare les variantes des
traductions. Horace structure son ode comme sur le modèle d’une conversation
qui illustre des idées de facture morale, ayant recours au mythe et à
l’allégorie ; il respecte les normes de grammaire de la langue
littéraire ; pour l’auteur latin, l’art signifie l’adéquation et la
réunion des éléments qui constituent un décorum pour le sujet.
La traduction d’Eminescu a impliqué
une opération littéraire créatrice. Les déviations de l’original reflètent la
conception sur la poésie, qui diffère chez les deux auteurs. Pour Eminescu,
l’art a le pouvoir de transformer le monde, auquel il confère de l’authenticité
et il en enrichit les significations. La création est vue en tant que jeu qu’on
lui impose de soi-même et le poète est le récepteur-auteur du chant unique.
Eminescu déplace l’accent de la motivation morale de la fable sur la motivation
esthétique et le chant lui-même devient le référent du texte poétique, un moyen
de revivre des faits passés illo tempore.
DOR
et DÉSIR
Corina IFTIMIA,
Universitatea „Ştefan cel
Mare”, Suceava
Rezumat: Scopul
acestei prezentări este acela de a arăta posibilitatea
echivalenţei DOR-DESIR. Dacă pe tărîmul lingvisticii şi al
etimologiei demersul de interpretare conduce adesea la rezultate controversate,
(etimologia controversată a cuvîntului DOR), în schimb ea se revelă
pertinentă la nivelul unor abordări din perspectivă
antropologică, istorică, culturală, prin posibilitatea de
identificare a unor modele conceptuale vechi, comune civilizaţiilor
ancestrale. Am ilustrat aceasta cu pagini din romanul Vie secrète de Pascal Quignard (pentru DESIR), de unde ne-a venit
şi ideea acestei echivalenţe, sprijinindu-ne pe rezultatele
cercetărilor lingvistice si etimologice, pentru DOR.