![]()

![]()
ANADISS
Data apariției:
Primul volum al revistei ANADISS a apărut în anul 2006.
În 2010 a fost publicat cel de-al X-lea volum.
Teme de cercetare:
1. Discursul politic
2. Text și discursivitate
3. Discurs și didacticitate
4. Intertext - interdiscurs
5. Discurs și societate
Integrată treptat și în baze de date internaționale, ea a luat ființă, pe de o parte, pentru a face cunoscute periodic atât contribuțiile cercetătorilor români, cât și cele rezultate din diferitele manifestări științifice organizate sub egida Centrului, și, pe de altă parte, din dorința de a crea un spațiu științific adecvat actualității domeniului analizei discursului, aflat în plină dezvoltare în cercetarea internațională și autohtonă axată pe studiile despre limbaj.
În mediul academic național și internațional, revista este cunoscută prin integrarea sa în diverse baze de date, dar și prin corespondența cu diferite instituții de învățământ, precum Universitatea Paris XII și universitățile din Bordeaux, Angers, Rouen, Laval, Sherbrooke, Chișinău. Astfel s-au pus bazele unui schimb interbibliotecar benefic pentru comunitatea academică suceveană.
Profesori și cercetători de la universități din Franța, Canada, Africa de Sud, Argentina, Algeria, Camerun, Senegal, Georgia, Republica Moldova, Albania sunt colaboratori ai revistei, propunând perspective originale asupra temelor lansate de membrii Centrului de Cercetare, exprimându-și interesul vădit pentru promovarea și includerea revistei în spațiul academic european și mondial.
ANADISS
Date of publication:
The first issue of the academic journal ANADISS dates back to 2006.
Research Themes:
1. Political Discourse
2. Text and Discursivity
3. Discourse and Didacticity
4. Intertext - Interdiscourse
5. Discourse and Society
The academic journal ANADISS is a biannual publication which comes
out at Suceava University Press. On the initiative of the members of the "Discourse
Analysis" Research Centre founded in 2005 within the Faculty of Letters
and Communication Sciences from "Stefan cel Mare" University, Suceava,
the articles and their abstracts are written in French, English, German, Spanish
or Italian.
Having gradually made its presence acknowledged through international databases,
the academic journal ANADISS aims at making known both the contributions
of the Romanian researchers in the field of discourse analysis and the results
of the researches prompted by the various scientific seminars organised under
the aegis of the "Discourse Analysis" Research Centre. The journal
is also seen by its editorial board as a scientific area that popularizes
the newest studies into the field of discourse analysis, a domain that is
at the core of the linguists' preoccupations worldwide.
This journal is widely known both in the national and international academic
environment, due to its insertion in various databases, and to the correspondence
with higher education institutions, among which there are Paris XII University
and the Universities from Bordeaux, Angers, Rouen, Laval, Sherbrooke, Chisinau.
It lay the basis of an inter-library exchange beneficial to the academic community
from Suceava.
Professors and researchers from universities in France, Canada, South Africa,
Argentina, Algeria, Cameron, Senegal, Georgia, Republic of Moldova, Albania
have collaborated to this journal, proposing original perspectives on the
themes launched by the members of the "Discourse Analysis" Research
Centre, showing their vivid interest in the promotion of the journal in the
European and international academic environment.
*